Opt oferte pentru ultimul lot al drumului de mare viteză Suceava–Siret. Constructori din România, Bulgaria și Ucraina intră în cursă

19 februarie 2026, 14:34 0
Opt oferte pentru ultimul lot al drumului de mare viteză Suceava–Siret. Constructori din România, Bulgaria și Ucraina intră în cursă

Ultimul tronson al drumului de mare viteză Suceava–Siret, parte din Autostrada Moldovei A7, a atras opt oferte pentru contractul de proiectare și execuție. Este vorba despre Lotul 3 Bălcăuți – Vama Siret, capătul nordic al traseului care va face legătura rapidă cu frontiera ucraineană, proiect finanțat din fonduri europene prin programul Security Action for Europe, cu o valoare estimată de 1,55 miliarde de lei fără TVA.

În cursă au intrat asocieri de firme din România, Bulgaria și Ucraina, printre care BOG’ART – STRACO – BIG CONF – ADURO, CONCELEX – X-Way Infrastructure – Avtomagistrali – Hydrostroy, Danlin XXL – Intertranscom – Evropeiski Patishata, Dimex – CON-A – Road Soil, Drum Asfalt – Selina – Citadina, Frasinul – Strazi Concept – Gott Strasse – Bitumina – Bulgaria EOOD – Infra Expert, Ness Proiect Europe – MIS Grup – Proiect-Construct Regiunea Transilvania, dar și asocierea Far Foundation – Automagistral Pivden – Lincor Trans, care include un partener din Ucraina.

Contractul prevede o durată totală de 42 de luni, dintre care un an pentru proiectare și doi ani și jumătate pentru execuția lucrărilor. Traseul are o lungime de 12,7 kilometri de drum expres pe teritoriul României, la care se adaugă dublarea la două benzi pe sens a DN2 pe o distanță de 1,44 kilometri până la punctul de trecere a frontierei. Proiectul include și construirea unui pod peste râul Siret, cu o lungime de 967 de metri, două noduri rutiere la Siret Sud și Siret Nord, precum și un centru de întreținere și coordonare. În paralel, este prevăzută modernizarea a 15 kilometri de drum național de pe teritoriul Ucrainei, spre Cernăuți, prin dublarea la două benzi pe sens, pentru a asigura un tranzit mai fluent după finalizarea drumului de mare viteză.

Lotul 3 completează proiectul drumului expres Suceava–Siret, pentru care licitațiile aferente primelor două tronsoane au fost lansate la finalul anului 2025 și publicate în SEAP la începutul lui 2026. Pentru Lotul 1 Suceava–Dărmănești, cu o lungime de 18,6 kilometri, și pentru Lotul 2 Dărmănești–Bălcăuți, de 24,45 kilometri, au fost depuse câte șase oferte, aflate în prezent în evaluare. Autoritățile spun că procedurile se desfășoară într-un calendar accelerat, impus de programul european de finanțare, astfel încât contractele să poată fi semnate într-un termen cât mai scurt și lucrările să înceapă rapid.

Vlad Mirea

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro