EXCLUSIV Universitatea „Cuza”, prinsă în jocuri politice. Jalaboi, demis de la Clubul Sportiv al Primăriei, ajunge la catedra FEAA

Ziarul de Interes
5 min de citit
SHARE
FOTO: Daniel Juravle și Iustin Jalaboi

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cea mai veche și una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România, a publicat în septembrie 2025 lista cadrelor didactice asociate pentru anul universitar 2025–2026. Printre nume consacrate ale mediului academic apar și figuri cunoscute mai degrabă din politica locală: viceprimarul Daniel Juravle, Iustin-Gheorghe Jalaboi și preotul Mihai Iulian Necula, soțul actualului viceprimar PSD, Roxana Necula.

Ce înseamnă cadrele asociate

Pentru publicul larg, statutul de cadru didactic asociat nu este întotdeauna clar. Spre deosebire de profesorii titulari, asociații nu ocupă posturi permanente, ci colaborează temporar cu universitatea, de regulă pentru un an, acoperind ore de seminar sau cursuri rămase vacante. În unele cazuri sunt cooptați practicieni din domenii externe, în altele doctoranzi, care, prin contractul lor de studii, au obligația de a ține un număr minim de ore.

Cazul Jalaboi, de la CSM la catedra FEAA

Numele lui Iustin-Gheorghe Jalaboi, în vârstă de 24 de ani, este cunoscut în special prin mandatul său ca director interimar al Clubului Sportiv Municipal Iași 2020, funcție pe care a ocupat-o din 2023. Activitatea i-a fost întreruptă după un audit comandat de primarul Mihai Chirica, care a identificat „nereguli grave” în gestionarea a peste 10 milioane de euro, cheltuiți în special pe Esports și pe echipa feminină de handbal. Conform unui audit al Curţii de Conturi şi mai multor investigaţii jurnalistice, Iustin‐Gheorghe Jalaboi, în calitate de director interimar la CSM Iaşi 2020, a avut rol în gestionarea finanţării pentru Campionatul Mondial de Esports organizat prin club. Printre neregulile semnalate s-ar număra plăţi pentru mese şi cazare fără documente clare, agreări cu restaurante şi contracte încheiate cu firme apropiate, precum cea a unui membru al familiei.

La doar câteva luni după acest episod, Jalaboi reapare într-o altă ipostază, ca profesor asociat la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor. Întrebat cum vede includerea sa pe listă, el a explicat că predarea derivă din parcursul său doctoral:

„În contractul de studii doctorale există obligația de a avea un anumit număr de ore de seminar, dacă nu mă înșel e preluat din vechea lege a educației. În toamna aceasta intru în al treilea an de studii doctorale din totalul de patru, pe același tabel veți găsi și restul de trei colegi de doctorat din seria mea care vor preda. În perioadele din trecut în care am mai predat, am avut materii precum drept instituțional european, drept civil sau dreptul contractelor, toate în aria științelor administrative – domeniul în care sunt și înmatriculat ca student doctorand”, a declarat Jalaboi.

Referitor la auditul de la CSM, acesta a adăugat:

„Putem discuta punctual despre ‘neregulile grave’ la care faceți referire, vă mărturisesc că nu le cunosc, dar fără nicio problemă le analizăm și indicăm eventual și persoana ‘responsabilă.”

Juravle: „Nu am avut nicio implicare”

Pe aceeași listă figurează și viceprimarul Daniel Juravle, în vârstă de 38 de ani, cadru asociat la FEAA încă din 2019, potrivit CV-ului său. Oficialul a ținut să sublinieze că nu a avut niciun rol în includerea altor persoane pe lista UAIC:

„Sunt profesor asociat la FEAA de mai bine de 10 ani, iar în fiecare an procedura de selecție pentru cadrele asociate se desfășoară după aceleași reguli. O comisie independentă evaluează CV-urile și activitatea profesională a candidaților, iar eu nu am niciun rol și nicio implicare în această evaluare, în afara participării proprii. Nu am avut și nu am nicio implicare în ceea ce privește includerea domnului Jalaboi, a domnului Necula sau a altor persoane aflate pe listă. Vă mulțumesc și vă doresc mult succes în activitatea jurnalistică, cu salutări pentru grupul PSD!”, a transmis Juravle.

Necula, preot și practician în insolvență

Un alt nume care atrage atenția este cel al lui Mihai Iulian Necula, preot și practician în insolvență, soțul viceprimarului PSD Roxana Necula. Acesta are un doctorat în drept și o carieră activă în domeniul juridic.

Politicul și universitatea

În mod normal, includerea pe lista cadrelor asociate a unor doctoranzi sau profesioniști din diverse domenii face parte din viața academică obișnuită. Totuși, faptul că pe lista UAIC pentru 2025–2026 apar simultan viceprimarul Daniel Juravle, fostul director al CSM Iustin Jalaboi și soțul viceprimarului Roxana Necula atrage atenția opiniei publice.

Chiar dacă procedura a fost derulată, potrivit declarațiilor oficiale, de o comisie independentă și pe criterii academice, coincidența prezenței unor persoane cu vizibilitate în administrația locală ridică întrebări despre cât de mult se intersectează politicul cu universitatea.(Doru Mihuleac)

CITIȚI ȘI

Iată vila noului prefect al Iașului. Casă albă cu etaj, gard imens și două BMW-uri în curte

Scandal în PNL Iași: primărița din Ciortești îl atacă pe Muraru: „Reforma nu începe de la mame și persoane cu dizabilități”

Iată miza din spatele schimbării prefectului Iașului: Antoci vrea în Parlament dar țintește și Primăria Iași

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

15 apr.
03:00 (EEST)
50 de copii s-au născut de Paște, la maternitatea din Iași
Sărbătorile pascale din acest an au adus emoții puternice și bucurii de neuitat pentru mai multe familii, odată cu venirea pe lume…
14 apr.
20:33 (EEST)
Un ATV s-a făcut scrum pe „protipendada” Copou | VIDEO
Un incendiu a izbucnit la un vehicul tip ATV în municipiul Iași, pe bulevardul Carol I, în zona Copou. Potrivit informațiilor, ATV-ul…
14 apr.
14:57 (EEST)
Puști prins după ce a furat motorină dintr-un sistem de irigații, în zona de frontieră Iași
Un adolescent de 16 ani a fost depistat de polițiștii de frontieră după ce a sustras motorină dintr-un sistem de irigații aparținând…
14 apr.
12:16 (EEST)
Parchetul European a deschis o anchetă privind achiziția microbuzelor electrice din Iași prin PNRR
Parchetul European a confirmat oficial începerea unei investigații privind achiziția microbuzelor electrice școlare finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR),…
14 apr.
11:37 (EEST)
Arbore căzut pe carosabil, degajat de pompieri pe Șoseaua Moara de Foc din Iași | FOTO
Traficul rutier a fost afectat astăzi pe Șoseaua Moara de Foc, după ce un arbore a căzut pe carosabil, fiind acroșat de…
14 apr.
11:28 (EEST)
Cozi de peste 5 kilometri la intrarea în Iași, după vacanța de Paște | VIDEO
Traficul rutier a fost puternic îngreunat luni seară pe sensul de mers dinspre Podu Iloaiei către Iași, unde coloana de autoturisme a…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?