Șacalii din Iași s-au înmulțit și atacă animalele fermierilor. Iată câte exemplare sunt estimate în județ
Numărul șacalilor din județul Iași a crescut semnificativ în ultimii ani, iar specialiștii estimează că în prezent există cel puțin 400 de exemplare. Autoritățile spun că populația este în continuă creștere, deoarece aceste animale se înmulțesc rapid și se adaptează ușor la diferite tipuri de habitat. Șacalul ucide și mănâncă toate vietățile din aria în care se află.
Specia nu a apărut la noi în număr mare deodată. Inițial, în zona Iașului au ajuns doar câteva exemplare, care au migrat din sudul țării, dinspre zona Dunării, urcând treptat pe cursul râului Prut. În timp, acestea s-au adaptat și s-au înmulțit, iar în prezent șacalii sunt întâlniți tot mai des în special în localitățile situate de-a lungul Prutului.
În unele sate, prezența lor a devenit o problemă pentru crescătorii de animale. Potrivit reprezentanților Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași, anul trecut au fost semnalate mai multe atacuri asupra animalelor din gospodării.
„Au fost chiar cazuri când, săptămânal, șacalii atacau animalele sătenilor. Au fost atacate vite, tauri sau oi în gospodăriile oamenilor din sate de pe malul Prutului, inclusiv în zona Cârlig”, au precizat reprezentanții instituției.
Specialiștii spun că șacalii sunt prădători foarte inteligenți și prudenți, ceea ce face dificilă reducerea populației prin vânătoare. Potrivit vânătorilor, animalele sunt foarte atente la prezența oamenilor și evită zonele unde simt pericolul.
Pentru a limita creșterea numărului de șacali, gestionarii fondurilor cinegetice spun că ar fi necesară majorarea cotei de recoltă stabilite anual pentru această specie. În prezent, pădurarii și gestionarii fondurilor de vânătoare din județ monitorizează evoluția populației de șacali.
Dacă tendința de creștere va continua, specialiștii avertizează că atacurile asupra animalelor din gospodării ar putea deveni tot mai frecvente în satele din apropierea Prutului. (Andrei DÎSCĂ)
Citește și:
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp