Mon Jardin, păcăleala antecontractelor fără autorizație de construcție: 17 mil lei datorii. Oamenii au plătit pentru apartamente și au ajuns creditori

Dezvoltatorul imobiliar Lucian Caraș continua să promoveze, în 2023, apartamente în ansamblul Mon Jardin din Copou, deși cumpărătorilor care semnaseră promisiuni de vânzare-cumpărare încă din 2021 li se spusese că locuințele vor fi gata în doi ani. Între timp, proiectul se confrunta cu probleme grave, după anularea autorizației de construire și apariția litigiului privind drumul de acces. Cu toate acestea, societatea a continuat să promoveze apartamente, în timp ce primii cumpărători așteptau degeaba predarea locuințelor promise.
Zeci de persoane care au dorit să cumpere apartamente au ajuns creditori ai firmei controlate de către Lucian Caraș, dezvoltatorul caselor Mon Jardin din Copou și Bucium. Unii cumpărători așteaptă chiar și de cinci ani apartamentele promise sau restituirea banilor. Între timp, societatea a acumulat datorii de 17,5 milioane de lei și încearcă să le achite printr-un plan de reorganizare. Lucian Caraș invocă blocajele administrative de la Primăria Iași, deși a început lucrări în Copou fără autorizație de construire.
L.C.A. Construct-Imobiliare SRL, societatea care a dezvoltat proiectele imobiliare, este deținută de Lucian Caraș, cu 95% din capitalul social, și Bianca Elena Caraș, cu 5%. Înființată în 2017, firma a intrat în insolvență în iunie 2024.
Potrivit documentelor depuse la Tribunalul Iași, datoriile înscrise în tabelul creditorilor se ridică la 17.523.796 de lei. Sunt identificate 55 de poziții distincte de creditori, dintre care 50 aparțin unor persoane fizice sau grupuri de persoane, altele decât Lucian Caraș. În dosar mai figurează TBI Bank, ANAF, Municipiul Iași și E.ON Energie România.
Printre persoanele fizice se află cumpărători care au încheiat antecontracte pentru locuințe și care, în loc să primească apartamentele, au ajuns să își recupereze banii prin procedura de insolvență.
Un caz adus în atenția redacției privește un cumpărător care așteaptă de aproximativ cinci ani fie apartamentul promis, fie restituirea sumelor plătite. În această perioadă, dezvoltatorul i-ar fi prelungit de trei ori termenul contractual, prin acte adiționale. Promisiunile au vizat finalizarea locuinței și rezolvarea problemelor legate de autorizația de construire.
Creditori cu sute de mii de lei de recuperat
Documentele arată că unele creanțe sunt de ordinul sutelor de mii de lei. Munteanu Violeta figurează în programul de plată cu 574.626 de lei, Gheorghe Cătălin și Moraru Cristina cu 568.948 de lei, iar Patrichi Elena Oana cu 520.688 de lei. Bente Anamaria are de recuperat 475.104 lei, Olaru Gabriela peste 453.000 de lei, iar Mocanu Florin aproape 428.000 de lei.

Printre creditori se află și Răzvan Timofciuc, împreună cu soția sa, Dida-Ancuța Timofciuc, finii șefului PNL Iași, Alexandru Muraru. Cei doi au cumpărat o locuință în ansamblul Mon Jardin Bucium și s-au confruntat cu probleme privind recepția și intabularea casei. În tabelul definitiv al creanțelor, familia Timofciuc figurează cu 250.857 de lei admiși și încă 64.702 lei admiși sub condiția prezentării unor documente.
Există și creditori cărora nu le-au fost acceptate integral sumele solicitate. În tabelul definitiv, opt poziții de creditori au și creanțe respinse, în valoare totală de peste 390.000 de lei și încă 30.000 de euro. Aceste sume nu sunt incluse în programul de plată propus de dezvoltator.
Două case din Bucium, scoase la licitație. Cât poate recupera firma din datorii?
Planul de reorganizare depus în octombrie 2026 prevede vânzarea la licitație a două locuințe din ansamblul Mon Jardin Bucium, de pe strada Vladimir Butureanu nr. 233. Este vorba despre imobilele C3 și C5, fiecare având un preț de pornire de 843.612 lei, fără TVA.
Împreună, cele două case ar putea aduce 1.687.224 de lei, dacă vor fi vândute la prețurile inițiale. Suma reprezintă numai 9,6% din totalul creanțelor. Dacă nu vor exista cumpărători, planul permite reducerea treptată a prețurilor până la 85% din valoarea de pornire.
Societatea mai are însă în patrimoniu și investiția imobiliară din Copou. Potrivit unui raport de evaluare întocmit în septembrie 2026, terenul și lucrările existente au o valoare estimată de 10.203.996 de lei. Din această sumă, aproximativ 5,11 milioane de lei reprezintă terenul, iar 5,09 milioane de lei, lucrările realizate. Evaluarea este condiționată de ipotezele privind valabilitatea autorizației și a documentației tehnice, iar proprietatea nu figurează printre cele două imobile propuse spre vânzare.
Pentru achitarea datoriilor, firma mizează în principal pe cinci contracte de construcții și amenajări în România și Germania, cu o valoare cumulată de 4,09 milioane de euro. Două dintre acestea îl au ca beneficiar pe Ovidiu Caraș și însumează 1,97 milioane de euro. Banii destinați creditorilor ar urma să provină din încasările acestor lucrări și din vânzarea imobilelor.
Interesant este că însuși Lucian Caraș figurează printre creditorii propriei societăți, cu creanțe totale de 2.450.390 de lei. Acesta acceptă să primească zero lei în cadrul planului de reorganizare, însă documentul precizează că tratamentul nu echivalează cu o renunțare definitivă la creanțe în eventualitatea eșuării reorganizării.
Lucian Caraș invocă Primăria, deși a început lucrări fără autorizație
În planul de reorganizare, dezvoltatorul susține că una dintre cauzele dificultăților financiare a fost blocarea proiectului Mon Jardin Copou, de pe strada Profesor dr. Antonin Ciolan. Societatea indică întârzierile în obținerea autorizațiilor și problemele privind situația juridică a drumului de acces, care ar fi împiedicat continuarea investiției.
Numai că lucrările din Copou au început înainte de obținerea autorizației de construire. În 2021, dezvoltatorul a fost amendat de Poliția Locală pentru executarea unor lucrări fără autorizație, situație recunoscută ulterior de Lucian Caraș, care a invocat întârzierile autorităților.
Proiectul Mon Jardin Copou prevede dezvoltarea a 177 de apartamente, spații comerciale și locuri de parcare. Situația drumului de acces a rămas o problemă ani întregi, iar în august 2026 Consiliul Local Iași a aprobat solicitarea de transfer către municipalitate a terenului aferent drumului. Aceasta a reprezentat o etapă administrativă, nu emiterea autorizației pentru proiect.
Dezvoltatorul invocă blocajele Primăriei, însă propriul plan de reorganizare recunoaște și alte probleme care au contribuit la insolvență: creșterea costurilor materialelor și a forței de muncă, întârzierile la încasări și acumularea obligațiilor de plată.
Dincolo de disputa privind autorizațiile, contractele cu cumpărătorii au fost încheiate de firma lui Lucian Caraș, iar obligațiile asumate față de aceștia au rămas în sarcina societății.
După cinci ani de așteptare, încă trei ani pentru recuperarea banilor?
Pe 10 noiembrie 2026, creditorii L.C.A. Construct-Imobiliare SRL sunt convocați să voteze planul de reorganizare. Acesta propune distribuirea a 15.073.405 lei pe parcursul a 36 de luni, în principal către creditorii care au creanțe admise la plată, în timp ce Lucian Caraș acceptă să nu încaseze bani din propriile creanțe.
Planul trebuie aprobat de creditori și confirmat de instanță. Chiar și în aceste condiții, recuperarea efectivă a banilor depinde de vânzarea bunurilor și de încasările viitoare ale societății.
Pentru cumpărătorii care au plătit în urmă cu patru sau cinci ani și nu și-au primit locuințele, reorganizarea nu înseamnă predarea apartamentelor și nici restituirea imediată a banilor. Ea poate însemna încă trei ani de așteptare, după ani întregi de promisiuni și termene amânate.
Vlad Mirea
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp



















