A treia încercare în plen, după ani de amânări. Indiana readuce mega-hotelul de la Moara de Foc în Consiliul Local

27 iulie 2026, 00:01 0
A treia încercare în plen, după ani de amânări. Indiana readuce mega-hotelul de la Moara de Foc în Consiliul Local

Proiectul imobiliar propus de Indiana SRL pe terenul fostului restaurant „Moara de Foc” revine, pe 31 iulie, în plenul Consiliului Local Iași. Este a treia încercare din acest an de a supune documentația votului aleșilor locali, după ce proiectul a fost retras în ședințele din 31 martie și 2 iulie. Dosarul urbanistic este blocat de mai mulți ani, iar ultima sa trecere prin comisiile de specialitate s-a încheiat cu voturi nefavorabile și noi obiecții din partea locatarilor din zonă.

Documentația urbanistică pentru construirea unui ansamblu hotelier și rezidențial pe terenul de la strada Păcurari nr. 167A a fost introdusă din nou pe ordinea de zi a Consiliului Local Iași. Proiectul este inițiat de Indiana SRL, societate reprezentată de omul de afaceri Marian Crețu, proprietarul hotelului Indiana din Târgu Cucu și al fostului restaurant Moara de Foc.

Prima încercare din acest an a avut loc în ședința Consiliului Local din 31 martie 2026. Proiectul fusese înscris pe ordinea de zi, însă a fost retras înainte de a fi supus votului. Documentația a revenit în plen pe 2 iulie, dar nici atunci consilierii locali nu au mai ajuns să voteze aprobarea Planului Urbanistic Zonal.

Ședința din 31 iulie reprezintă, astfel, a treia încercare de a obține aprobarea plenului într-un interval de numai patru luni.

Proiectul nu este însă unul nou. Documentația a fost înregistrată la Primăria Iași încă din 19 decembrie 2019 și a trecut, de-a lungul anilor, prin mai multe etape de analiză, consultare publică și avizare.

Pe terenul de aproximativ 2.943 de metri pătrați este propus un ansamblu cu funcțiuni hoteliere și rezidențiale, având două niveluri de subsol, parter, mezanin și nouă etaje. Clădirea ar urma să atingă o înălțime maximă de 35 de metri. Indicatorii urbanistici prevăd un procent de ocupare a terenului de maximum 50% și un coeficient de utilizare a terenului de maximum 3,9.

Proiectul a primit un singur vot favorabil în Comisia de Urbanism

Înaintea ședinței din 2 iulie, proiectul a fost analizat în comisiile de specialitate ale Consiliului Local. În Comisia de Urbanism, documentația a obținut un singur vot „pentru”, acordat de consilierul Vasile Pușcașu.

Un rezultat asemănător ar fi fost înregistrat și în Comisia Juridică, unde proiectul ar fi primit tot un singur vot favorabil, trei voturi împotrivă și una sau două abțineri.

În timpul ședinței comisiei, consilierii au reclamat și existența unei planșe greșite în documentația prezentată. Potrivit informațiilor relatate de aleșii locali, eroarea a fost recunoscută de reprezentanții proiectului, care au anunțat că planșa va fi corectată.

Proiectul ajunge astfel în plenul din 31 iulie după ce nu a primit avize favorabile din partea celor două comisii. Avizele comisiilor au caracter consultativ, iar decizia finală aparține Consiliului Local.

Vecinii contestă cele două subsoluri, traficul și lipsa parcărilor clar definite

Asociația de Proprietari a Blocului 594, aflat în apropierea terenului, a depus un nou memoriu de opoziție. Locatarii susțin că proiectul este supradimensionat pentru zona Păcurari–Moara de Foc și reclamă mai multe probleme legate de documentația urbanistică.

Una dintre principalele obiecții privește realizarea celor două niveluri de subsol. Vecinii susțin că, în actuala etapă, proiectul nu ar avea anexat un studiu geotehnic complet care să permită evaluarea impactului excavațiilor asupra blocurilor învecinate și asupra rețelelor de apă, gaze și canalizare.

În memoriu se arată că studiul geotehnic complet ar urma să fie întocmit abia în etapa autorizării lucrărilor. Asociația consideră că, în lipsa acestuia, nu pot fi evaluate în mod suficient stabilitatea terenului și riscurile pe care le presupune realizarea celor două subsoluri.

Locatarii atrag atenția și asupra traficului din zonă. Intersecția dintre șoseaua Păcurari și strada Moara de Foc este deja aglomerată, iar construirea unui complex cu hotel, locuințe, angajați și clienți ar urma să aducă un număr suplimentar de autoturisme.

Asociația susține că documentația nu demonstrează clar că infrastructura rutieră existentă poate prelua această creștere și că nu sunt prezentate soluții concrete, precum benzi suplimentare sau o reorganizare a circulației.

Și numărul locurilor de parcare este contestat. Potrivit locatarilor, documentația menționează existența unor parcări la subsol și în exterior, dar nu precizează suficient de clar numărul și amplasarea acestora.

Vecinii susțin că au solicitat 12 locuri de parcare, corespunzătoare celor care ar urma să dispară odată cu realizarea proiectului. Investitorul ar fi propus amenajarea a patru locuri pentru riverani și lărgirea unei alei carosabile de la patru la șapte metri.

Planșele și suprafața verde, din nou contestate

Asociația Blocului 594 reclamă și diferențe între planșele urbanistice și situația din teren. Potrivit memoriului, din planșa privind situația existentă ar lipsi trotuarul de la limita estică a proprietății, o bandă de circulație de pe șoseaua Moara de Foc și mai multe suprafețe verzi.

Locatarii consideră că asemenea omisiuni pot influența calcularea distanțelor, a retragerilor și a alinierii viitoarei construcții față de clădirile existente. „Neconcordanțele între realitatea din teren și valorile înscrise în planșe infirmă veridicitatea documentației”, se arată în memoriul transmis de asociație.

Proiectul prevede aproximativ 443 de metri pătrați de spațiu verde, reprezentând 14,7% din suprafața terenului. Vecinii susțin însă că o parte din această suprafață este reprezentată de terase verzi amenajate pe clădire, nu de spațiu verde natural, realizat direct pe sol.

Asociația reclamă că documentația nu separă clar spațiul verde de la nivelul terenului de suprafețele amenajate pe acoperiș și nu precizează cât teren permeabil va rămâne după realizarea clădirii, a platformelor și a căilor de acces.

În memoriu sunt invocate și lipsa unui studiu de însorire suficient de clar, soluția de evacuare a apelor pluviale, amplasarea platformei de colectare a deșeurilor și distanța dintre viitoarea construcție și stația de reglare-măsurare a gazelor aflată în apropiere.

„Oare chiar vrem să ne asumăm acest risc? Vrea cineva din cartier acest proiect? Care este beneficiul pentru comunitatea din Păcurari?”, întreabă reprezentanții Asociației Bloc 594.

Investitorul spune că proiectul respectă legea și că a pierdut fonduri europene

De cealaltă parte, proiectantul Dragoș Ciolacu a respins anterior criticile formulate de vecini. Acesta a susținut că documentația respectă legislația și că noua investiție ar avea un efect pozitiv asupra zonei, prin înlocuirea unei construcții vechi cu un ansamblu modern de servicii și locuințe.

În privința traficului, proiectantul a admis că intersecția se va aglomera, dar a afirmat că soluția de circulație avizată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri ar urma să fluidizeze traficul. El a susținut și că proiectul nu desființează locuri de parcare recunoscute oficial și că investitorul va amenaja parcările necesare pe terenul propriu.

Marian Crețu ne-a spus că proiectul a fost blocat timp de mai mulți ani de reclamații pe care le consideră neîntemeiate. „Am deja șapte ani de când mă chinui să fac proiectul, dar nu am reușit. Am pierdut și bani, fonduri europene, dar aici au fost două cauze: întârzierea cauzată de proiect, dar și că nu au mai fost fonduri la un moment dat”, a declarat la începutul lunii, Marian Crețu.

Terenul aparține societății Moldo Imobilis SRL, în timp ce Indiana SRL deține un drept de superficie constituit pentru 99 de ani. Ambele societăți sunt reprezentate de Marian Crețu. În documentație apare o suprafață măsurată de 2.971 de metri pătrați, față de 2.943 de metri pătrați înscriși în acte.

Anton Farcaș

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro