Fiul fostului ministru al Justiției, destituit de la catedra Universității „Alexandru Ioan Cuza”

04 noiembrie 2026, 17:03 0
Fiul fostului ministru al Justiției, destituit de la catedra Universității „Alexandru Ioan Cuza”

Comisia de Etică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a hotărât destituirea din funcția didactică sau de cercetare a lectorului universitar dr. Ionuț-Alexandru Toader, de la Facultatea de Drept, cercetat penal într-un dosar privind presupuse infracțiuni sexuale. Decizia vine după finalizarea anchetei interne a universității, în urma căreia au fost constatate abateri grave de la normele de etică și deontologie universitară.

Potrivit comunicatului oficial al UAIC, Comisia de Etică a stabilit că Alexandru Toader a încălcat prevederile Legii învățământului superior nr. 199/2023 și ale Codului de etică al universității, adoptat la 23 mai 2019.

Comisia a reținut „folosirea abuzivă a calității de membru al comunității academice, hărțuirea și condiționarea evaluării de favoruri sexuale, inclusiv prin atitudini implicite”.

Hotărârea poate fi contestată de lectorul universitar în termen de 30 de zile.

Universitatea anunță măsuri pentru studentele afectate

Odată cu anunțarea sancțiunii, conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” și-a exprimat solidaritatea față de studentele afectate de faptele de hărțuire sexuală constatate de Comisia de Etică.

Instituția a transmis că regretă suferința și consecințele pe care aceste experiențe le-au avut asupra vieții personale, emoționale și academice a studentelor.

UAIC a anunțat că pune gratuit la dispoziția studentelor afectate servicii de consiliere psihologică. Mai mult, universitatea se angajează să suporte și costurile ședințelor de consiliere efectuate la specialiști din afara instituției, în cazul studentelor care au beneficiat deja sau doresc să beneficieze de asemenea servicii.

O altă măsură îi privește pe cei care și-au întrerupt parcursul universitar. Studentele care au abandonat sau au fost nevoite să își întrerupă studiile în urma situațiilor de hărțuire vor putea reveni la facultate în aceleași condiții de finanțare.

Astfel, cele care au ocupat locuri finanțate de la bugetul de stat vor putea reveni tot pe locuri bugetate, iar cele înscrise la taxă își vor putea relua studiile în aceleași condiții.

Universitatea a subliniat că persoanele afectate nu trebuie să suporte consecințe academice, administrative sau financiare din cauza experiențelor prin care au trecut.

Decizia universității, separată de dosarul penal

Hotărârea Comisiei de Etică reprezintă rezultatul unei proceduri universitare distincte de ancheta penală în care este cercetat Alexandru Toader.

Pe 3 noiembrie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația formulată de acesta împotriva măsurii arestării preventive. Judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă și au înlocuit măsura cu arestul la domiciliu pentru 19 zile, începând cu 3 noiembrie.

Prin urmare, în timp ce în dosarul penal beneficiază de prezumția de nevinovăție, în plan universitar Comisia de Etică a constatat încălcarea normelor instituției și a hotărât sancționarea sa prin destituirea din funcția didactică sau de cercetare.

Alexandru DAMIAN

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

04 nov.
00:00 (EET)
Șocant: o fetiță de 2 ani a ajuns cu un șurub în cap la Spitalul „Sfânta Maria”. Ce au descoperit medicii
O fetiță de numai doi ani a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”, după ce un dulap s-ar…
04 nov.
00:00 (EET)
Dosarul DIICOT cu țigările de contrabandă din piața Nicolina s-a încheiat cu un fâs. 15 inculpați, nicio condamnare
Un dosar de criminalitate organizată instrumentat de procurorii DIICOT Iași, în care 15 persoane au fost trimise în judecată pentru presupuse afaceri…
04 nov.
00:00 (EET)
Moșul Tudorache și doamna Brânză au bătut degeaba la porțile Facultății de Drepturi
Mare supărare pe moșul Tudorache și pe doamna Brânză, mâna lui stângă! Gurile rele spun că cei doi nu mai sunt primiți…
04 nov.
00:00 (EET)
Pilotul avionului prăbușit la Iași avea doar 10 ore de zbor pe Belmont. Obținuse licența ULM cu 19 zile înainte de accident
Raportul preliminar al Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS) scoate la iveală detalii importante despre experiența pilotului avionului…
04 nov.
00:00 (EET)
Mon Jardin, păcăleala antecontractelor fără autorizație de construcție: 17 mil lei datorii. Oamenii au plătit pentru apartamente și au ajuns creditori
Dezvoltatorul imobiliar Lucian Caraș continua să promoveze, în 2023, apartamente în ansamblul Mon Jardin din Copou, deși cumpărătorilor care semnaseră promisiuni de…
03 nov.
18:29 (EET)
Răsturnare de situație! Notarul Alexandru Toader, eliberat și lăsat să plece acasă
Notarul ieșean Alexandru Toader, cercetat într-un dosar penal care vizează acuzații de viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual, scapă…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro