Achiței vrea blocuri de cinci etaje în livada din Galata, cumpărată în 2020 cu 1 milion de euro

26 ianuarie 2026, 05:03 0
Achiței vrea blocuri de cinci etaje în livada din Galata, cumpărată în 2020 cu 1 milion de euro

Un teren aflat pe șoseaua Iași–Voinești, într-o zonă de livadă din cartierul Galata, dar aproape de case înșiruite construite de către același afacerist, revine în atenția Primăriei Iași printr-o nouă documentație urbanistică. Beneficiarul, firma Gral Construct SRL, cere modificarea Planului Urbanistic Zonal aprobat anterior, astfel încât pe amplasament să poată fi construite imobile mai înalte decât cele permise inițial.

Potrivit documentației, proiectul vizează modificarea PUZ-ului aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Iași nr. 455 din 31 octombrie 2022. În actele depuse la Primărie se precizează că terenul studiat are o suprafață totală de 16.500 de metri pătrați și se află în intravilanul municipiului Iași, cu destinația stabilită prin documentația urbanistică deja aprobată.

În noua propunere, dezvoltatorul cere schimbarea regimului de înălțime pentru o zonă destinată locuințelor colective. Dacă în forma inițială proiectul permitea un regim de înălțime D+P+1E, în documentația actuală apare solicitarea pentru clădiri cu regim S+P+5E. Practic, investitorul vrea să treacă de la clădiri joase la blocuri cu cinci etaje.

Documentele arată că această modificare se cere fără schimbarea indicatorilor urbanistici POT și CUT, iar PUZ-ul precizează că nu se intervine asupra unei alte subzone din proiect, indicată în documentație drept UTR LCS 2. În același timp, se menționează că pentru amplasamentul studiat a fost obținută deja o autorizație de construire, în 2024.

În același dosar se precizează că, odată cu elaborarea proiectului, au fost realizate și studii tehnice, precum un studiu topografic și un studiu geotehnic. Dezvoltatorul justifică demersul prin nevoia de reorganizare urbanistică a zonei și prin obiectivul de a realiza o compoziție coerentă din punct de vedere urbanistic, în cadrul unei dezvoltări etapizate.

Amplasamentul din livada din Galata a fost achiziționat de firma Gral Construct SRL, prin Gheorghe Achiței, în anul 2020. Vânzătorul a fost Georges Dan Ror, iar prețul tranzacției a fost de 1 milion de euro.
Proiectul va ajunge pe masa Consiliului Local pe 30 noiembrie iar dacă va fi aprobat, modificarea de regim de înălțime ar permite o dezvoltare imobiliară mai densă decât cea prevăzută inițial. În practică, asta înseamnă un impact mai mare asupra zonei, prin numărul de locuințe care ar putea apărea pe terenul de 16.500 de metri pătrați. (Doru Mihuleac)

CITIȚI ȘI q
https://ziaruldeinteres.ro/foto-afaceristul-gheorghe-achitei-va-ridica-trei-turnuri-in-spatele-lidl-canta-pe-una-dintre-cele-mai-aglomerate-strazi-din-iasi/

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro